Este alertă în România, dar și în Turcia. Autoritățile au fost sesizate cu privire la dispariția unei femei în vârstă de 39 de ani. Se pare că aceasta a dispărut în timp ce se afla în vacanță în Turcia. Poliția Română, în colaborare cu cea din Turcia, încearcă să dea de urma Nicoletei. Cei care o văd sunt rugați să anunțe imediat autoritățile.
Recent, oamenii legii au fost sesizați în legătură cu dispariția numitei Toma Nicoleta Melania, în vârstă de 39 ani, domiciliat în Câmpulung, județul Argeș. Se pare că femeia se afla în vacanță în Istanbul, Turcia, unde călătorea împreună cu o prietenă, pentru a se bucura de câteva zile de relaxare.
(CITEȘTE ȘI: CINE ERA, DE FAPT, BĂRBATUL CARE ŞI-A SALVAT FETIŢA DE 6 ANI, DE LA ÎNEC. A FOST GĂSIT MORT, DUPĂ 2 ZILE DE CĂUTĂRI)
În data de 15 august, cele două prietene s-au cazat la un hotel din Istanbul, împărțind aceeași cameră. Ulterior, în una din zilele de vacanță, Nicoleta i-a spus prietenei sale că va lua un taxi pentru a face o plimbare prin oraș, însă nu s-a mai întors. Prietena acesteia a așteptat ca femeia să se întoarcă la hotel, însă nu a mai apărut, iar telefonul ei este închis.
Întoarcerea Nicoletei în România era programat pentru data de 22 august, dar autoritățile nu au găsit nicio dovadă că femeia ar fi părăsit Turcia. Mai mult, prietena ei, le-a spus oamenilor legii că aceasta trecea printr-o perioadă dificilă, fiind afectată de divorțul prin care a trecut în 2022.
Potrivit informațiilor oferite de către autorități, semnalmentele Nicoletei sunt: înălțime – 160 cm, greutate – 70 kg, păr negru, drept, ochi căprui.
Poliția din România și cea din Turcia colaborează pentru a o găsi pe Nicoleta. Oricine are informații relevante este rugat să contacteze de urgență numerele de telefon (0746) 632 609, (0752) 081 417, (0721) 144 932 sau să apeleze numărul de urgență 112.
Cine o vede pe Toma Nicoleta Melania este rugat să sune la 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată secție de poliție, pentru a oferi toate detaliile către structurile competente. Procedura este prevăzută în Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.
„În cazul identificării unei persoane majore cu privire la care a fost introdusă în SINS (Sistemul Informatic Național de Semnalări, n.a.) o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), aceasta este informată despre existenţa semnalării şi i se solicită consimţământul cu privire la transmiterea informaţiilor privind adresa la care locuieşte către persoana care a sesizat dispariţia”, extras din Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.